Dăruindu-ţi acea Istorie a vieţii lui Isus, am pus ca dedicaţie: „Să-L cauţi pe Cristos. Să-L întâlneşti pe Cristos. Să-L iubeşti pe Cristos“.

– Sunt trei etape foarte clar delimitate.. Ai încercat, cel puţin, să o trăieşti pe cea dintâi?

Drum, 382

Istoria umană este şi va fi totdeauna „Istoria mântuirii”: ceea ce Biserica celebrează în cursul anului liturgic. Sărbătorile şi timpurile nu sunt „aniversări”, o simplă repetare a unor momente istorice ale vieţii Domnului; sunt celebrarea prezenţei sale, fac actuală mântuirea pe care Tatăl, prin Isus, ne comunică în Duhul Sfânt.

Constituţia despre Liturgie a Conciliului Vatican II prezintă anul liturgic cu aceste cuvinte: „Sfânta Maică Biserică consideră datoria ei de a celebra opera mântuitoare a mirelui său divin prin intermediul unei comemorări sacre, în zile determinate în cursul anului” (Sacrosanctum Concilium, 102). Fiecare an liturgic este, deci, o nouă ocazie de har şi de prezenţă a Domnului istoriei în istoria noastră personală zilnică, în evenimente – chiar şi cele mai nesemnificative – din orice zi. Acela care era, este şi va fi, ne vine în întâmpinare în timp, aici şi acum, pentru a trăi prezentul, acela al fiecăruia, cu noi oamenii fraţii săi.

Anul liturgic este plin de prezenţa mântuitoare a Domnului pentru că în orice timp liturgic – cu ale sale caracteristici specifice – noi creştinii ne putem identifica mereu mai mult cu El, nu numai în sensul moral de a-l imita, de a schimba obiceiurile şi de a îmbunătăţi conduita noastră, dar de o adevărată şi imediată identificare sacramentală cu viaţa lui Cristos. Astfel, viaţa noastră zilnică devine un cult plăcut Tatălui prin Duhul Sfânt (Vezi Rom. 12, 1-2).

Încă din primele secole, Biserica a unit la celebrarea misterelor lui Cristos, sărbătorile Sfintei Fecioare şi zilele trecerii la casa Tatălui a martirilor şi a sfinţilor. Cu viaţa lor au ştiut să dea mărturie despre viaţa lui Cristos, şi în mod excepţional despre Pătimirea, Moartea, Învierea şi Înălţarea glorioasă la cer. De aceea în timpul anului liturgic sunt propuse credincioşilor creştini ca exemplu de iubire a lui Dumnezeu.

Adesea Domnul ne vorbeşte de răsplata pe care ne-a meritat-o prin Moartea sa şi Învierea sa. Eu merg să vă pregătesc un loc; când voi pleca şi vă voi pregăti un loc, mă voi întoarce şi vă voi lua cu mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu (In 14, 2-3). Cerul este ţinta drumului nostru pământesc. Isus ne-a precedat şi acolo, în compania Fecioarei şi a sfântului Iosif – pe care îl venerez aşa de mult –, a Îngerilor şi a Sfinţilor, este în aşteptarea sosirii noastre.

Prietenii lui Dumnezeu, 220