Biografie a lui Guadalupe

Guadalupe Ortiz de Landázuri s-a născut la Madrid pe 12 decembrie 1916, în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe. A fost beatificată la 18.05.2019 la Madrid.

În 1932, termină liceul şi începe facultatea de chimie. A fost o studentă strălucitoare, deşi a întrerupt facultatea în iulie 1936, odată cu izbucnirea războiului civil spaniol.

În 1941, finalizate studiile, începe să ofere cursuri private pentru a ajuta la susţinerea economică a familiei sale. În 1944 îl cunoaşte pe Sfântul Josemaría Escrivá, fondatorul Opus Dei, care o ajută să descopere că munca profesională şi viaţa de zi cu zi sunt locul de întâlnire cu Cristos. Peste puțin timp, cere admiterea în Opus Dei.

De atunci, Guadalupe se dăruieşte fără rezerve căutarii intimității cu Dumnezeu şi participării în diferite activităţi apostolice, ca de exemplu în gospodărirea domestică a două reședințe studenţeşti la Madrid şi Bilbao, unde organizează lecţii pentru a îmbunătăţi pregătirea tinerelor angajate. Își asuma conducerea unei rezidențe de studente universitare în Madrid.

Pentru generozitatea, tăria și bucuria ei, în 1951 fondatorul o invită să înceapă munca apostolică a femeilor din Opus Dei în Mexic. Pe 5 martie pleacă spre noua sa ţară. Acolo conduce o altă rezidență pentru universitare, pe care le sprijină în a-și lărgi formarea lor umană şi creştină, şi-n a-și folosi cunoștințele spre slujirea celorlalți. În acelaşi timp, caută colaborarea femeilor profesioniste şi a mamelor de familie, cărora încearcă să le comunice credinţa sa creştina.

În 1956 Guadalupe se mută la Roma; un an mai târziu se întoarce în Spania: îi fusese depistată o gravă boală la inimă şi e operată de stenoză mitrală. Îşi revine, obţine doctoratul cu cea mai mare calificare, Premiul de Cercetare Juan de la Cierva şi postul de profesoara de ştiinţe la o şcoală profesională publică. În acelaşi timp, lucrează în sarcini de formare şi guvern în Opus Dei.

Până la sfârşit, oglindește năzuinţa care i-a umplut viața: să apropie de Dumnezeu pe toți aceia care o înconjură, prin exemplul bucuriei şi prieteniei ei. Pe 16 iulie 1975 moare la Pamplona în faimă de sfinţenie.