PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a primit de la Vatican (joi, 9 ianuarie 2014) avizul din 23 decembrie 2013 prin care Sfântul Scaun a aprobat data proclamării episcopului Anton Durcovici ca fericit în centrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, unde a slujit în ultimii ani ai vieţii.
Sfânta Liturghie a beatificării va fi prezidată de trimisul papei Francisc, Eminenţa sa cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Odată declarat fericit, episcopul Anton Durcovici va fi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice, introdus în calendarul Bisericii locale şi sărbătorit la 10 decembrie, ziua martiriului său.
"Istoria vieţii şi a morţii ep. Anton Durcovici - a declarat PS Petru Gherghel - este un puternic mesaj pentru Biserică şi pentru poporul încredinţat spre păstorire şi reprezintă o chemare continuă la iubire şi dăruire pentru slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor".
Anton Durcovici este al patrulea martir catolic din România, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de către Biserica Catolică, după Constantin Ignaţiu Bogdánffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare şi Oradea, mort în 1949 în închisoarea din Aiud, Ioan Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în 1952 în închisoarea din Jilava, şi Vladimir Ghika (2013), preot romano-catolic şi principe român, mort în 1954 în închisoarea din Jilava. Tot din România a fost ridicat la cinstea altarelor fericitul Ieremia Valahul de către papa Ioan Paul al II-lea la 30 octombrie 1983.
Episcopia Romano-Catolică de Iaşi
Oficiul pentru Comunicaţii Sociale
Bd. Ştefan cel Mare, 26, 700064-Iaşi
Tel. 0232/212003; fax 0232/212006
Nr. 1/09.01.2014