Credincioși Opus Dei

Din cei mai mult de 90 000 de membri, 98% sunt laici, bărbaţi şi femei, și majoritatea dintre ei, căsătoriţi. În jur de 2 000 sunt preoţi.

Credincioși Opus Dei
Opus Dei - Credincioși Opus Dei Majoritatea persoanelor din Opus Dei găsesc pe Dumnezeu şi în căsătorie.

Laici si preoţi

Opus Dei este constituit dintr-un prelat, o preoţime proprie şi laici, atât femei cât şi bărbaţi.

În Opus Dei nu există categorii diferite de membri. Există doar diferite feluri de a trăi aceeaşi chemare creştină, în funcţie de împrejurările personale ale fiecăruia: celibatari sau căsătoriţi, sănătoşi sau bolnavi, etc.

Majoritatea credincioşilor Prelaturii (în prezent, în jur de 70 %) sunt membri supranumerari: Este vorba în general de bărbaţi şi femei căsătoriţi, pentru care sfinţirea îndatoririlor familiale reprezintă o parte de cea mai mare importanţă a vieţii creştine.   

Restul credincioşilor Prelaturii sunt bărbaţi şi femei care se angajează să trăiască celibatul din motive apostolice. Aşa-numiţii asociaţi ai Prelaturii locuiesc în familiile lor, sau acolo unde este mai potrivit pentru activitatea lor profesională.

Numerarii trăiesc de obicei în centrele Opus Dei, pentru că astfel sunt total disponibili pentru sarcini apostolice, pentru formarea celorlalţi membri ai Prelaturii. Numerarii auxiliari se consacră în principal activităţilor casnice din sediile centrelor Prelaturii, acesta fiind activitatea lor profesională obişnuită.

Preoţii Prelaturii provin dintre credincioşii laici ai Opus Dei: numerari sau asociaţi, care, dispuşi în mod liber să devină preoţi, după mai mulţi ani de apartenenţă la Prelatură şi după ce au terminat studiile teologice de pregătire pentru preoţie, sunt invitaţi de către Prelat să primească sfânta hirotonire. Lucrarea lor preoţească se desfăşoară mai ales în slujba credincioşilor Prelaturii şi activităţilor apostolice promovate de aceştia.

Atmosfera de familie 

O trăsătură caracteristică a Opus Dei este atmosfera de familie creştină. Acest aer de familie este prezent în toate activităţile organizate de Prelatură. El se concretizează de asemenea în atmosfera călduroasă, de cămin, a centrelor sale, în simplitatea şi încrederea relaţiilor dintre membri, în atitudinile de slujire, înţelegere şi delicateţe, pe care ei se străduiesc mereu să le trăiască în viaţa de toate zilele.

Informaţii privind membrii Prelaturii

La ora actuală fac parte din Prelatură mai mult de 90 000 de membri, dintre care în jur de 2 000 sunt preoţi. Din totalul credincioşilor, aproape jumătate sunt femei şi jumătate bărbaţi.

Distribuţia pe continente este aproximativ următoarea:

Africa 1 800

Asia şi Oceania 4 800

America 29 400

Europa 49 000

Intrarea în Opus Dei

O vocaţie "laică"

Cel care intră în Opus Dei rămâne un cetăţean şi un catolic obişnuit. Continuă să aparţină diecezei sale şi se poate angaja în orice activitate politică, socială, religioasă sau culturală doreşte. Angajamentul pe care îl încheie cu Prelatura are caracter contractual şi nu cuprinde voturi (sărăcie, castitate şi ascultare) caracteristice ordinelor religioase.

Intrarea în Opus Dei nu desparte de viaţa anterioară aderării: membrii rămân în acelaşi serviciu şi cu aceeaşi viaţă socială ca de obicei. Membrii Prelaturii nu trăiesc în afara lumii, ci în mijlocul ei. Mai mult, chemarea la Opus Dei constă în a-L întâlni pe Dumnezeu în viaţa de toate zilele - acasă, la locul de muncă, pe stradă, - şi a arăta celorlalţi bucuria unei vieţi în care este loc pentru Domnul.

De aceea, Opus Dei îşi încurajează credincioşii să tindă spre sfinţenie şi să-i ajute pe ceilalţi să o caute, în lucrurile mărunte de fiecare zi: în muncă, în greutăţi, în rutină... Ca cetăţeni catolici obişnuiţi, membrii Opus Dei îşi trăiesc chemarea în mod firesc, şi nu fac caz inutil de apartenenţa lor la Prelatură, dar nici nu o ascund. Angajamentul lor faţă de Dumnezeu se reflectă mai ales în munca lor zilnică şi prin zelul apostolic în transmiterea credinţei.

Angajamente asumate de membrii Opus Dei

Membrii Opus Dei primesc diferite cursuri de formare spirituală, doctrinară şi apostolică, adaptată necesităţilor şi circumstanţelor vieţii fiecăruia. Instruirea teologică şi filozofică urmează liniile directoare ale Bisericii Catolice.Fiecare membru al Opus Dei are un plan de viaţă spirituală - adică, momente de întâlnire cu Dumnezeu - care înseamnă de obicei participarea la sfânta liturghie, împărtăşanie, primirea deasă a tainei spovezii, citirea zilnică a Sfintei Scripturi şi altor texte de spiritualitate, recitarea rozariului şi consacrarea zilnică a unui timp pentru rugăciune.

Printr-o viaţă de bucurie, ca urmare a dăruirii pentru Dumnezeu şi aproapele, ei caută să îmbrăţişeze Crucea lui Hristos, prezentă în fiecare clipă a zilei. Astfel, credincioşii din Opus Dei sunt conştienţi de misiunea fiecărui creştin de a răspândi Vestea cea Bună tuturor celor din jurul lor. Această "responsabilitate apostolică" este o parte esenţială a chemării creştine, prin urmare şi a chemării la Opus Dei.

Opus Dei îşi îndeamnă membrii să-şi trăiască aceste angajamente în spirit de deplină libertate.

Primirea în Opus Dei 

Acela care cere să intre în Opus Dei, o face îndemnat de o chemare divină, care este o concretizare anume a vocaţiei creştine primite la botez, şi care duce la căutarea sfinţeniei şi participarea la misiunea Bisericii, conform spiritului pe care Dumnezeu i l-a inspirat Sfântului Josemaría. 

Pentru a face parte din Opus Dei este necesară o solicitare liberă, cu convingerea personală de a fi primit această chemare divină, şi admiterea cererii de către conducerea Prelaturii. Cererea se face în scris, iar primirea se acordă după minimum şase luni.

După o perioadă de minimum un an, cel interesat poate fi primit temporar în Prelatură printr-o declaraţie oficială de natură contractuală, care se reînnoieşte anual. Potrivit dreptului canonic, nu pot fi primite în Prelatură persoanele care nu au împlinit vârsta majoratului (minimum 18 ani). Primirea definitivă are loc la cel puţin cinci ani de la primirea temporară (deci, cel mai devreme, la 23 de ani).
Primirea în Opus Dei presupune din partea Prelaturii angajamentul de a asigura persoanei interesate o formare continuă în credinţa catolică şi în spiritul Opus Dei, precum şi asistenţa pastorală prin preoţii Prelaturii. 

Din partea persoanei interesate, aceasta antrenează angajamentul de a rămâne sub jurisdicţia prelatului în tot ceea ce priveşte scopul Prelaturii şi să respecte normele după care aceasta este condusă.

Legătura cu Prelatura încetează odată cu expirarea termenului de validitate al convenţiei, sau mai devreme, la cererea persoanei interesate, şi cu acordul conducerii Prelaturii. Ieşirea din Prelatură implică încetarea drepturilor şi obligaţiilor reciproce.