RUGĂCIUNE

Doamne Dumnezeule, care prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, ai dăruit sfântului Josemaría, nenumărate haruri, alegându-l drept unealtă credincioasă pentru fondarea căii de sfinţire în munca profesională şi în îndeplinirea îndatoririlor creştineşti de zi cu zi

Doamne Dumnezeule, care prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, ai dăruit sfântului Josemaría, nenumărate haruri, alegându-l drept unealtă credincioasă pentru fondarea căii de sfinţire în munca profesională şi în îndeplinirea îndatoririlor creştineşti de zi cu zi - Opus Dei - dă-mi harul ca şi eu să folosesc orice clipă şi orice împrejurare din viaţa mea pentru a Te iubi şi pentru a sluji cu bucurie şi smerenie Biserica, pe Sfântul Părinte Papa şi toate sufletele, luminând căile vieţii noastre pământeşti cu flacăra credinţei şi a iubirii. Da-mi Doamne, prin mijlocirea sfântului Josemaria, harul pe care ţi-l cer:.. (cere harul dorit). Amin.

Tatăl nostru, Bucură-te Marie, Slavă Tatălui.