Sfințenia iubirii omenești

Fondatorul Opus Dei a propovăduit în lume dragostea pentru familie. În vremuri în care sfinţenia părea mai degrabă un lucru rezervat persoanelor consacrate şi preoţilor, Dumnezeu s-a servit de el pentru a face multe cupluri căsătorite să vadă că viaţa conjugală este o adevărată cale a sfinţeniei pe pământ.

Fondatorul Opus Dei a propovăduit în lume dragostea pentru familie. În vremuri în care sfinţenia părea mai degrabă un lucru rezervat persoanelor consacrate şi preoţilor, Dumnezeu s-a servit de el pentru a face multe cupluri căsătorite să vadă că viaţa conjugală este o adevărată cale a sfinţeniei pe pământ.

Juan Caldés Lizana l-a cunoscut în câteva zile de exerciţii spirituale. Era în septembrie 1948. "S-a deschis în faţa mea - a scris în Mundo Cristiano (Lumea Creştină), în septembrie 1975 - o lume uimitoare când am privit căsătoria ("mare sacrament") ca pe o chemare autentică, o nouă cale divină pe Pământ". Era o panoramă inedită: toţi chemaţi la aceeaşi sfinţenie, plenitudine a vieţii creştine; familia, un cămin luminos şi vesel, prilej propice pentru a transforma proza cotidiană în endecasilab, vers eroic. Părintii, semănători de pace si bucurie iar copiii, gaudium meum et corona mea "bucuria mea şi coroana mea". Aceasta din urmă a fost fraza pe care Fondatorul Opus Dei a ştanţat-o pe spatele unei fotografii cu cei zece copii ai lui Juan Caldés, care a văzut în acele idei din 1948 o profundă inovaţie a rolului laicilor în Biserică.

Şi mai inovatoare trebuie să fi părut cuvintele lui în anii 1930, când vorbea despre vocaţia matrimonială şi prezenta căsătoria ca un făgaş spre sfinţenie. Subliniază acest aspect doctorul Jiménez Vargas, care a asistat la prelegerile şi meditaţiile Fondatorului Opus Dei şi a înţeles că prelegerile sale despre virtutea purităţii erau extrem de originale, noi: astăzi sună familiar - spune el -, după atâtea ediţii din Drum, dar "este important să ne transpunem în 1933, cu modurile de a gândi ale copiilor pioşi de atunci şi cu modalităţi care erau curente de a propovădui castitatea, care mai mult ca orice duceau la o viziune deformată, aproape freudiană asupra acestei chestiuni. Pe atunci, el vorbea despre puritate - mai mult decât despre castitate - cu această viziune pozitivă şi optimistă care astăzi este atât de cunoscută". Şi mai surprinzător a apărut modul în care aborda problema căsătoriei, sintetizat apoi în trei puncte din Drum (26, 27 şi 28). Profesorul Jiménez Vargas precizează că "spunând că mariajul este pentru toată lumea - pe atunci nu erau publicate Drum, nici Consideraţii spirituale - putem fi siguri că i-a entuziasmat atât pe cei care credeau că au vocaţie de oameni obişnuiţi, cât şi pe cei care credeau că vocaţia lor era alta. Nimeni nu şi-a făcut vreodată vreo idee greşită şi nimeni nu s-a simţit deranjat de acest comentariu care, în plus, avea farmec atunci când era auzit direct".

Acest mod de a prezenta virtutea creştină a purităţii îndemna la luptă, pentru că rămânea mereu foarte clar sensul său pozitiv, amabil, afirmativ, propriu unei inimi îndrăgostite. Astfel a definit-o Fondatorul Opus Dei într-o predică rostită de Crăciun, în 1970: Castitatea - nu simpla abţinere, ci afirmarea hotărâtă a unei voinţe îndrăgostite - este virtutea care menţine tinereţea dragostei în oricare etapă a vieţii.

Mons. Escrivá de Balaguer pregătise demult calea pe care nenumăraţi oameni ai Lucrării aveau să lupte cu hotărâre pentru a fi sfinţi în vocaţia lor matrimonială. Calea juridică va întârzia ani în a se deschide. Dar Fondatorul Opus Dei spera, cu încredere în dragostea lui Dumnezeu; între timp, forma sufletele pentru ca, la momentul oportun, să poată primi explicit chemarea divină.

Aşa a făcut, de exemplu, cu Antonio Ivars Moreno, care încă din 1940, în Valencia, participa la activităţile apostolice pe care membrii Opus Dei le desfăşurau într-o casă de pe strada Samaniego, la numărul 16, transformată curând în Cămin Studenţesc: "Pedro Casciaro era director. Cu el a colaborat vechiul meu prieten don Amadeo de Fuenmayor. Ei m-au chemat într-o zi, ca să-mi vorbească. Pedro mi-a spus, succint, că în Lucrare erau persoane care se încredinţaseră pe deplin lui Dumnezeu. Dar a adăugat că Părintele a spus că eu aveam vocaţia căsătoriei şi să nu mă neliniştesc. Am avut şansa ca, în acele zile, să fie în mijlocul nostru şi am avut ocazia să îi povestesc ce mi-au spus Pedro şi Amadeo. Mi-a confirmat chiar el, adăugând că, atunci când mă voi căsători, va veni să mă cunune".

Citat de Salvador Bernal, Însemnări despre viaţa Fondatorului Opus Dei, pag. 54-56.