Vladimir Ghika va fi beatificat la 31 august 2013, la București

Venerabilul Vladimir Ghika va fi beatificat (declarat fericit) sâmbătă, 31 august 2013, ora 11.00, la București, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne oficiată la Romexpo (Piața Presei Libere) de către Eminența Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților.

Biografie a monseniorului Vladimir Ghika (1873-1954)

Vladimir Ghika s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (Istambul – Turcia), nepot al ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotenţiar) şi al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franţei). A avut patru fraţi şi o soră: Grigore (mort la o vârstă fragedă), Alexandru, Gheorghe şi Ella (morţi şi ei de tineri), şi Dimitrie (1875-1967).

A fost botezat şi miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte ataşată de Biserica Ortodoxă, și a copilărit într-un ambient protestant, alături de familia în grija căreia s-a aflat în timpul studiilor sale în Franța, la Toulouse. Mai târziu, la vârsta de 25 de ani a mers la Roma pentru a studia filozofie și teologie catolică la universitatea călugărilor dominicani.

În 1902 a făcut profesiunea de credinţă catolică, pentru a fi „şi mai ortodox”, după cum spunea el însuşi. Deşi dorea să devină preot sau călugăr catolic, pentru a nu o îndurera pe mama lui şi urmând sfatul Papei Pius al X-lea, s-a dedicat apostolatului ca laic, desfăşurând o bogată activitate în toată lumea, de la Bucureşti, Roma, Paris şi până la Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires.

În România s-a dedicat operelor de caritate şi a deschis primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la Bucureşti, a pus bazele marelui spital şi sanatoriu Sf. Vincenţiu de Paul (Spitalul Parhon). Înfiinţând astfel primul spital gratuit din România şi prima ambulanţă, a devenit fondatorul primei opere catolice de caritate din România.

În timpul războiului balcanic din 1913 a participat la serviciile sanitare, dedicându-se îngrijirii bolnavilor de holeră de la Zimnicea. Mai târziu, în timpul primului război mondial s-a implicat în misiuni diplomatice, în ajutorarea victimelor cutremurului de la Avezzano (Italia), a tuberculoşilor din ospiciul din Roma, a răniţilor de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturaleţe surprinzătoare.

În 7 octombrie 1923 a fost sfinţit preot catolic la Paris de către Cardinalul Dubois, Arhiepiscopul locului, desfășurându-și activitatea preoțească în Franţa până în 1939. La scurt timp după ce a devenit preot, a primit de la Papa Pius al XI-lea privilegiul de a putea celebra atât în rit latin cât şi în rit bizantin, devenind astfel primul preot român biritual. Acelaşi papă, la 13 mai 1931 l-a numit pronotar apostolic, Vladimir Ghika fiind chemat de atunci cu apelativul „monseniorul”. Aflându-se în România la izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, a ales să rămână în ţară, pentru a fi alături de săraci şi bolnavi. Din aceleași motive a refuzat mai apoi săpărăsească România, odată cu instaurarea regimului comunist.

A fost arestat la 18 noiembrie 1952, acuzat de „înaltă trădare” și condamnat la trei ani de închisoare. Întemniţat la Jilava, a fost ameninţat, bătut până la sânge și torturat. Doi ani mai târziu, la vârsta de 80 de ani, a trecut la cele veșnice la închisoarea din Jilava, la 16 mai 1954, din cauza tratamentului inuman la care a fost supus. Trupul lui Vladimir Ghika a fost înmormântat în cimitirul din apropierea închisorii Jilava, iar în 1968 rămășițele sale pământești au fost mutate de către urmașii săi la cimitirul Bellu Ortodox din București și așezate în mormântul familiei (parcela 19).

www.vladimirghika.ro www.arcb.ro