Dragii mei, fie ca Isus să-i aibă în grijă pe fiicele şi fiii mei!

În recenta mea călătorie prin diverse ţări din America Centrală, am putut să găsesc, încă o dată, binecuvântata unitate a Lucrării. Să nu încetăm să ne lăsăm surprinși de această milostenie pe care Dumnezeu o are pentru noi. Părintele nostru, referindu-se la zilele de 14 februarie 1930 şi 14 februarie 1943, a comentat astfel: „Nu în zadar a dorit Domnul să coincidă aceste două manifestări de bunătate la aceeaşi dată. (…) Cereţi Domnului să vă înveţe să iubiţi unitatea Lucrării, aşa cum El a iubit-o din primul moment” (14.02.1958).

Domnul, în timpul Cinei cea de Taină, s-a rugat pentru unitatea celor care vor fi discipolii săi: „ Ut omnes unum sint ” (In 17, 21); fie ca toţi să fim unul singur. Nu este vorba doar de unitatea unei organizaţii, bine structurate din punct de vedere uman, ci de unitatea pe care o dă Iubirea: „ca şi Tine, Părinte, în mine şi eu în Tine” (Ibid.). În acest sens, primii creştini sunt un exemplu clar: „Mulţimea credincioşilor avea doar o singură inimă şi un singur suflet” (Fapte 4, 32).

Tocmai pentru că este consecinţa iubirii, această unitate nu înseamnă uniformizare, ci comuniune. Este unitate în diversitate, manifestată prin bucuria de a convieţui cu deosebirile, de a învăţa, îmbogăţindu-ne împreună cu ceilalţi, de a spori în jurul nostru mediul pentru iubire. Isus a arătat că această unitate este condiţia eficienţei pentru transmiterea Evangheliei: „Pentru ca lumea să creadă” (In 17, 21). Prin urmare, unitatea, care nu ne închide într-un grup, ci – fiind parte a Bisericii – ne deschide pentru a ne oferi prietenia tuturor oamenilor, în această magnifică misiune de evanghelizare.

Să facem eforturi, cu o râvnă reînnoită, de a trăi unitatea: începând cu cei pe care-i avem cel mai aproape. Atunci, prin harul lui Dumnezeu, izvor al acestei unităţi, vom putea să trecem peste greutăţile pe care le întâlnim în cursul drumului.

Cu toată dragostea vă binecuvântează,

Părintele vostru

Roma, 14 februarie 2019