Mesajul prelatului, noiembrie 2021

Msgr. Fernando Ocáriz ne ajută să reînnoim rugăciunile noastre pentru cei răposați.

Dragii mei, fie ca Isus să păzească fiicele și fiii mei!

      În aceste săptămâni de noiembrie ne rugăm în mod special pentru toți cei decedați. Amintirea noastră se îndreaptă în mod special către numeroșii credincioși ai Lucrării care au părăsit această lume, către cei decedați din familiile noastre și către cei pe care i-am cunoscut în timpul cât au fost pe acest pământ.
        Pe de altă parte, știm că moartea nu are ultimul cuvânt. Ce speranță magnifică trezește în noi credința! Speranța în slava cerului este o „speranță care nu dezamăgește, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom 5,5). Este un „dar al lui Dumnezeu care ne atrage spre viață, spre bucuria veșnică. Speranța este o ancoră pe care o avem din partea cealaltă” (Francisc, 2-XI-2020).
            Cu toate acestea, este de înțeles că, în fața realității morții, în suflet poate intra uneori neliniștea sau umbra descurajării. Să încercăm atunci să reacționăm cu promptitudine, adresându-ne Mariei, Mama speranței și Cauza bucuriei noastre. Atunci, cu o speranță bucuroasă primită de la Dumnezeu, vom avea o putere interioară reînnoită pentru a-i sluji pe alții.
          Să-i mulțumim Domnului pentru recenta hirotonire a douăzeci și patru de noi diaconi ai Prelaturii; să ne rugăm în continuare pentru ei și pentru toți cei din Biserică care se pregătesc pentru preoție.
      Cu toată afecțiunea, vă binecuvântează
Părintele vostru

Fernando Ocáriz

                                                                                      Roma, 25 noiembrie 2021